Informații medicale

În continuare vom răspunde foarte pe scurt la câteva dintre cele mai frecvente întrebări adresate medicilor ginecologi. Puteți adresa și alte întrebări folosind adresa de e-mail ginecologie@gmedical.ro, la această adresă de email are acces si vă va răspunde în cel mai scurt timp posibil numai personalul medical cu înaltă calificare, garantând astfel discreția și acuratețea răspunsului.
ATENTIE! Răspunsurile pe care medicii din clinica noastră le vor formula întrebărilor dumneavoastră nu țin locul consultației sau a eventualelor analize pe care trebuie să le efectuați, având doar rol informativ. Pentru programări sau orice alte informații vă rugăm sa ne contactați la Tel. 0268 567 567 / 0733 073 370, e-mail: office@gmedical.ro, sau direct la sediul din Brașov, Str. Bihorului Nr. 9

Cum trebuie să mă pregătesc pentru consultația ginecologică?

Pentru recoltarea corectă a probelor este necesar ca dvs. să nu aveți contact sexual, să nu folosiți irigatorul sau tratamente vaginale locale cu 48 de ore înaintea consultației.

Care este momentul ideal pentru consultație, față de perioada ciclului menstrual?

Consultația se poate efectua oricând în afara menstruației, perioada cea mai potrivită fiind la câteva zile după terminarea ei. Sângerările anormale, în afara menstruației, sunt considerate cazuri de urgență și necesită consultație.

Ce fac dacă am uitat pilula contraceptivă?

Pilula pe care ați uitat-o, o luați în momentul în care ați descoperit acest lucru, urmând ca urmatoarea pilulă să o luați conform programului.   

Ce este testul Babeș-Papanicolau?

Este o analiză a celulelor de pe suprafața colului uterin, ce descoperă anomaliile premergătoare cancerului de col uterin. În practică, pentru a crește semnificativ șansele de detectare a anomaliilor premergătoare cancerului de col, acest test se asociaza cu teste ADN HPV și cu examene colposcopice.

Contracepția de urgenta (în cazul prezervativelor sparte sau actului sexual neprotejat)

Pentru astfel de cazuri există “pilula de a doua zi” care se administrează astfel: prima în intervalul de 12 ore după contactul sexual, iar a doua la 8 ore după prima pilula.

Ce trebuie să fac înainte de a rămâne însărcinată?

Pregatirea preconcepțională este foarte importantă și recomandată, ea constă în analize de sânge și analiza unor probe microbiene recoltate de pe suprafața colului uterin, pe lângă administrarea de acid folic (aproximativ 3 luni înainte de concepție).